Viziunea Alianței Dreapta Unită pentru județul Brașov.

În 2020, brașovenii au ales o viziune nouă pentru municipiul Brașov, prin mandatul acordat primarului Allen Coliban. Devenim un oraș model, verde, în care trăim la cele mai înalte standarde de viață din țară. Și județul Brașov merită mai mult. În 2024, suntem din nou în fața brașovenilor pentru a duce aceeași viziune de dezvoltare accelerată la nivelul întregului județ Brașov. Facem din Brașov un județ echilibrat și mult mai bine dezvoltat, cu infrastructură de calitate, cu școli și spitale așa cum le dorim și le merităm, cu mai mulți investitori care să creeze locuri de muncă. Reducem discrepanța mare între zonele județului.

Planul meu, județul nostru!

Brașov, un județ educat.

Obiective

Reducerea abandonului școlar cu 50%, în etape succesive:

  • Țintirea unui program școlar doar dimineața, în școli modernizate.
  • Înființarea grupelor pentru copiii sub 2 ani la grădinițe, acolo unde este nevoie.
  • Crearea programelor “Școala după școală” în zona metropolitană și apoi în județ
  • Atragerea finanțărilor pentru Masă Sănătoasă la Școală în tot județul.
  • Conectarea părinților, elevilor și școlilor prin catalog digital în tot județul.
  • Deschiderea primei bucătării școlare pentru Masă Sănătoasă la Brașov.

Priorități imediate

  • Combaterea abandonului școlar, mai ales în zona rurală, este prioritatea în județul Brașov.
  • „Școala după școală” presupune ca toate școlile să funcționeze într-un singur schimb, care să coincidă cu programul de lucru al părinților. Pe lângă orele obligatorii, copiii vor mânca la prânz, vor face teme, dar și activități extrașcolare – vor merge la teatru, vor face sport, vor vizita muzee.
  • Fondurile vor fi repartizate în special către modernizarea condițiilor de învățământ: cantine, terenuri sau săli
    de sport.

Brașov, județ cu servicii medicale moderne.

Obiective

  • Construirea celor 2 noi spitale ale județului: Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie și Boli
  • Infecțioase și Spitalul Clinic Regional de Urgență Brașov
  • Demararea construcției unui centru pentru tratarea dependențelor
  • Modernizarea dispensarelor medicale din comune
  • Creșterea numărului de voluntari specializați pentru situații de urgență medicală

Priorități imediate

  • Deși unele primării rurale par să fi renunțat la obligația de a oferi dispensare medicale cu servicii permanente, vom readuce medicila țară, așa cum a reușit consilierul județean USR Erwan Joliff, care a pus la dispoziție, la cheie, clădire și dotări pentru atragere de medici de familie în Cobor.
  • De exemplu, Șoarș și Hărman au probleme similare, deși există fonduri disponibile la CNI sau clădiri care au doar nevoie de modernizare. Vom rezolva această nevoie urgent, acolo unde se întârzie nejustificat.
  • Consiliul Județean amână într-un mod inacceptabil căutarea unei soluții pentru tratarea persoanelor tinere cu dependențe.
  • Deși fenomenul consumului de droguri a explodat, mediul ONG reușește să facă progrese pe care le vrem replicate la Brașov:
  • Asociația Zi de Bine a inaugurat un centru cu 24 de paturi pentru tratarea adicțiilor în județul Prahova, cu o sumă infimă și într-un timp record.

Brașov, județ conectat și ușor accesibil

Obiective

  • Conectarea Brașovului cu Europa prin autostrăzi în orizontul anului 2030, exclusiv din fonduri europene.
  • Mărirea capacității drumurilor județene și locale în zona metropolitană Brașov.
  • Reducerea numărului de drumuri județene care necesită reparații anuale.
  • Aeroportul Brașov va deveni complet operațional și sustenabil, 24h/7 zile, încă din primul mandat.

Priorități imediate

  • În zonele cu densitate mare de locuitori, precum Sânpetru și Tărlungeni, creștem capacitatea rutieră.
  • Introducem un sistem digital de plată a autorizațiilor de liberă trecere, inexistent în prezent, din care se vor finanța reparațiile viitoare.
  • Atragem la Aeroport o nouă conducere profesionistă, din privat și din industria aviatică, și eliminăm sinecurile politice.
  • Dezvoltăm cargo și extindem platforma de garare aeronave, pentru a convinge companiile aeriene să opereze la Brașov.
  • Reducem cheltuielile, solicităm resurse dedicate de la Romatsa, impunem aplicarea Planului Național de Performanță pentru Serviciile de Navigație
  • Aeriană și conectăm cât mai multe aeroporturi la tehnologia pentru turnuri virtual dezvoltată pentru Brașov.

Brașov, județ atractiv și turistic

Obiective

  • Promovarea unei oferte turistice variate care să satisfacă toate gusturile și anotimpurile
  • Înființarea unei organizații de management a destinației la nivel județean
  • Includerea într-o organizație de management a destinației la nivel regional pentru
    promovarea turismului multi-destinație
  • Crearea și dezvoltarea unui brand turistic al Brașovului cu valoare internațională
  • Elaborarea unui ghid de bune practici privind înființarea de cabane și refugii montane

Priorități imediate

Promovarea în pas cu timpurile începe cu:

  • Elaborarea unei strategii turistice a județului Brașov în colaborare cu mediul de afaceri.
  • Utilizarea superioară a marketingului digital pentru promovarea județului.
  • Dezvoltarea unor trasee tematice în strânsă legătură cu istoria și cultura Brașovului.
  • Regândirea rolului centrelor de informare turistică în contextul tehnologic actual
  • Identificarea și promovarea oportunităților turistice care utilizează aeroportul ca poartă de intrare:
  • teambuildinguri, cantonamente, competiții, festivaluri.

De ce candidez?

Dezvoltarea începută de Allen Coliban în municipiul Brașov trebuie continuată în tot județul. Împreună cu Allen Coliban și cu echipele din fiecare localitate, vom dezvolta județul Brașov accelerat și echilibrat și îl vom transforma într-un județ-magnet pentru întreaga țară. Avem soluții și avem oameni cu viziune și cu ambiție. Suntem alternativa necesară și știm ce avem de făcut!

Colegul meu Zoltan Szenner, vicepreședinte al Consiliului Județean, a avut o activitate impecabilă. Facem echipă și mă bazez pe ajutorul lui. Cu experiența sa de peste 25 de ani în antreprenoriat, a demonstrat că se poate face politică și administrație în mod transparent și responsabil, cu deschidere față de comunitate și parteneri, cu abnegație și multă muncă de teren.

De acum, cu sprijinul brașovenilor, îndreptăm județul Brașov spre viitor!