Raport la 6 luni

Activitatea în plenul Senatului

Plenul Senatului centralizează munca tuturor comisiilor permanente ale Senatului pentru analiza inițiativelor legislative înregistrare pentru dezbatere. Senatul este cameră decizională doar pentru anumite domenii, printre care se numără organizarea justiției, a apărării, a guvernului sau a educației.

Activitatea în plenul Senatului

Plenul Senatului centralizează munca tuturor comisiilor permanente ale Senatului pentru analiza inițiativelor legislative înregistrare pentru dezbatere. Senatul este cameră decizională doar pentru anumite domenii, printre care se numără organizarea justiției, a apărării, a guvernului sau a educației. Aceste inițiative nu au termen de adoptare. Pentru celelalte inițiative, unde Camera Deputaților este decizională, dacă Senatul nu votează în termen, inițiativa va fi adoptată tacit, în forma depusă. 

În plen, dezbatem și votăm asupra raportului adoptat de către comisia responsabilă și implicit asupra inițiativei rezultate, cu posibilele amendamente cuprinse în raport. În primele 6 luni de mandat, am avut prezență 100% la cele peste 50 de ședințe de plen și plen reunit, în care am dat mai mult de 200 de voturi pe inițiative legislative și proiecte de hotărâri. Puteți vedea, la acest link, cum am votat pentru fiecare inițiativă în parte pentru care votul a fost înregistrat electronic. 

Luăm în serios fiecare vot și discutăm fiecare inițiativă în grupul senatorilor USR PLUS înainte de ședințele de plen. Alături de consilierii mei, transmit colegilor discuțiile din comisiile de învățământ și de muncă și recomand poziționarea grupului în plen, lucru de care toți senatorii sunt responsabili pentru comisiile din care fac parte. 

La începutul lunii iunie, am obținut o victorie majoră pentru județul Brașov, în plenul Senatului, când a fost adoptată inițiativa L181/2021 care va permite construirea Spitalului Regional din Brașov și a infrastructurii spitalicești adiacente la o dimensiune care să răspundă nevoilor județului. Fără sprijinul și implicarea tuturor parlamentarilor de Brașov, adoptarea rapidă, la o lună după ce am depus-o, cu 122 de voturi pentru și o singură abținere, nu ar fi fost posibilă. A urmat adoptarea rapidă și în Camera Deputaților, fiind apoi trimisă la promulgare. 

În plen, s-a tranșat și etapa din Senat a educației sexuale. În ciuda eforturilor mele și ale colegilor mei din Comisia de Muncă și în ciuda apelurilor repetate adresate plenului, votul celorlalte partide a determinat păstrarea formulei inaplicabile a educației sanitare adoptată de Parlamentul anterior și primită în reexaminare la începutul mandatului. Subiectul urmează să fie dezbătut în Camera Deputaților. 

În domeniul educației, am reușit să înregistrăm câteva victorii importante, printre care se numără: 

  • Primii pași către depolitizarea managementului educațional, prin alegerea directorilor interimari de școli de către Consiliul de Administrație al școlii, nu prin pixul inspectorilor generali. Pozițiile trebuie ocupate prin concurs, însă interimatele, atunci când sunt necesare, trebuie să fie ocupate de persoanele cele mai potrivite pentru rol, pe baza competențelor reale, nu pe criterii politice. Legea a fost adoptată în ultima zi de plen și a fost trimisă la promulgare. 
  • Consfințirea existenței UEFISCDI, agenția cu rol major în distribuirea către universități a fondurilor destinate cercetării, prin adoptarea legii de aprobare a OUG-ului prin care s-a reorganizat în 2010, după ce decizia Parlamentului din 2014 de respingere a fost supusă reexaminării.
  • Respingerea finanțării Academiei Oamenilor de Știință din România exclusiv din subvenții de la bugetul de stat, această instituție fiind irelevantă în clasamentele internaționale și având printre membrii ei de bază oameni precum Ion Iliescu, Ecaterina Andronescu sau Teodor Meleșcanu.

În domeniul muncii, victoriile obținute în plen includ: 

  • Echilibrul în modificările sistemelor compensatorii ale victimelor regimurilor opresive din România, unde am contribuit la corectarea unor inechități și am prevenit introducerea unor noi inechități între diferitele sisteme de compensare. 
  • Simplificarea și adaptarea legislației la realitatea curentă în ceea ce privește activitatea de telemuncă, o inițiativă a colegilor din Coaliție care elimină din birocrația nenecesară asociată telemuncii, propunere legislativă ce urmează să fie discutată și în Camera Deputaților.
  • Inițiativa colegilor din USR PLUS prin care instituțiile sunt obligate să acorde certificate permanente de handicap persoanelor care suferă de dizabilități ireversibile, pentru a preveni umilirea acestora generată de obligația de a se deplasa periodic pentru reînnoirea certificatului. 

Am avut ocazia să contribui în plen și la o serie de inițiative ale colegilor pe alte domenii:

  • Am votat ca traficul de minori, proxenetismul și pornografia infantilă să devină fapte imprescriptibile, inițiativă pe care urmează să se pronunțe Camera Deputaților
  • Am co-semnat și am votat pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, prima categorie pentru care Parlamentul a găsit consens politic
  • Am co-semnat, alături de colegii din Coaliție, și am votat pentru desființarea Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989, o sinecură profund imorală, unde persoanele erau numite pe viață, iar 70% din buget se ducea pe salarii. 

Pentru o parte dintre subiectele de mai sus, dar și pentru altele, am luat cuvântul în plenul Senatului în cele 17 intervenții de la începutul mandatului. Le puteți găsi pe toate, la acest link.

Activitatea în Comisia de Învățământ, Tineret și Sport

Raportul comisiei este instrumentul care determină, de multe ori, forma finală a unei inițiative, prin includerea de amendamente, și reprezintă propunerea Comisiei de rezoluție supusă ulterior votului plenului Senatului. Prin avizele emise, Comisia examinează prin prisma intereselor învățământului inițiativele trimise pentru raport la alte comisii, cu o contribuție limitată asupra formei sau oportunității unei inițiative. 

Activitatea în Comisia de Învățământ, Tineret și Sport

De la începutul mandatului, sunt Secretar al Comisiei de Învățământ, Tineret și Sport, în linie cu prioritatea primordială pe care mi-am asumat-o, de a contribui la îmbunătățirea sistemului de educație. Cum Senatul este cameră decizională pentru problemele care țin de organizarea generală a sistemului de educație, inițiativele din această sferă nu sunt supuse termenului de adoptare tacită. Astfel, avem ocazia să echilibrăm nevoia de stabilitate legislativă cu remedierea unor probleme legislative urgente cu care se confruntă sistemul de educație. 

În cele 6 luni de mandat, am avut prezență de 100% în cele 27 de ședințe ale Comisiei de Învățământ, în care au fost discutate peste 50 de inițiative legislative pentru raport sau pentru aviz, la care se adaugă 10 comunicări ale Comisiei Europene. 

Raportul comisiei este instrumentul care determină, de multe ori, forma finală a unei inițiative, prin includerea de amendamente, și reprezintă propunerea Comisiei de rezoluție supusă ulterior votului plenului Senatului. Prin avizele emise, Comisia examinează prin prisma intereselor învățământului inițiativele trimise pentru raport la alte comisii, cu o contribuție limitată asupra formei sau oportunității unei inițiative. 

Cabinetul meu analizează temeinic toate inițiativele legislative de pe ordinea de zi a comisiei, adesea pe spețe complexe și cu tangențe în alte domenii. În fiecare săptămână, discutăm toate inițiativele de pe ordinea de zi, împreună cu toți parlamentarii USR PLUS din comisiile de învățământ, iar ori de câte ori e nevoie adăugăm alinierile atât cu partenerii sociali, cât și cu partenerii politici. Acest efort continuu în pregătirea comisiei este crucial, pentru a ne asigura că toate inițiativele care ajung să fie votate în plen sunt suficient de bune pentru a deveni legi.  

Discuțiile din interiorul comisiei sunt adesea complexe și înglobează diferitele roluri pe care le îndeplinim în Parlament. Câteva dintre dezbaterile mai intense au fost axate pe: 

  • Schimbarea modalității de numire a directorilor interimari prin alegerea de către Consiliile de Administrație a școlilor, inițiativă USR PLUS pe care am co-semnat-o. Dezbaterile și efortul de îmbunătățire au fost intense încă dinainte de depunere, iar după parcursul rapid prin Camera Deputaților, adoptarea unui raport favorabil în Comisia de Învățământ din Senat a permis validarea în plen și transmiterea către promulgare înainte de finalul sesiunii legislative, necesar pentru ca inițiativa să poată fi aplicată înainte de noul val de interimate din august. 
  • Legile de aprobare a OUG-urilor pe programele pilot remediale Școală după Școală. După o serie de discuții axate pe propunerile de amendamente ale Ministerului Educației și ale membrilor comisiei, concluzia, în acest caz, a fost că riscurile unei acțiuni rapide din partea comisiei asupra programului crucial pentru recuperarea pierderilor din pandemie ar justifica o solicitare către Ministerul Educației de a reglementa continuarea programului printr-un nou OUG. 
  • Suspendarea cadrelor didactice urmărite penal pentru fapte sexuale. Această inițiativă a colegilor de coaliție a necesitat muncă intensă pentru integrarea observațiilor Consiliului Legislativ și pentru corelarea cu Codul Muncii, amendamentele fiind agreate în unanimitate în ședință, cu scurt timp înainte de îndeplinirea termenului de adoptare tacită, aplicabil în acest caz. 
  • Legea de aprobare a OUG 22/2021 pentru recunoașterea programelor integrate realizate în parteneriat între universități române și universități din Spațiul European al Învățământului Superior și recunoașterea diplomelor comune. Am contribuit la susținerea amendamentelor depuse de colegii din USR PLUS, prin care se va garanta un procent minim de reprezentare a studenților în sistemele interne de asigurare a calității, precum și cele care privesc finanțarea școlilor, încă de la autorizare, indiferent de forma de organizare, pentru a ne asigura că principiul prin care banii urmează elevul este întotdeauna aplicat. 

La acestea se adaugă 

  • o serie de alte măsuri trecute către plenul Senatului, precum consfințirea funcționării UEFISCDI în forma actuală, sau pentru facilitarea accesului la vize pentru elevi și studenți străini de origine română; 
  • filtrul pus prin respingerea unor inițiative nocive sau neconstituționale precum finanțarea din bani publici a sinecurii reprezentată de Academia Oamenilor de Știință din România sau legea privind predarea orelor de sport de către învățători. 

Activitatea în Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială

Comisia pentru Muncă este una dintre comisiile din Senat cu cel mai mare volum de inițiative legislative discutate per sesiune legislativă, iar faptul că cele mai multe dintre acestea sunt de competența decizională a Camerei Deputaților face ca și viteza în această comisie să fie mai ridicată decât cea din Comisia de Învățământ.

Activitatea în Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială

Sunt membru în Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială de la începutul mandatului și văd activitatea mea din această comisie ca fiind complementară celei din educație, având în vedere că multe dintre problemele sistemului de educație din România au la rădăcină aspecte de natură socială.

De la începutul mandatului, am fost prezent la toate cele 27 de ședințe ale Comisiei pentru Muncă, în care am discutat mai mult de 110 inițiative legislative pentru raport sau pentru aviz, la care se adaugă și 10 comunicări ale Comisiei Europene.

Comisia pentru Muncă este una dintre comisiile din Senat cu cel mai mare volum de inițiative legislative discutate per sesiune legislativă, iar faptul că cele mai multe dintre acestea sunt de competența decizională a Camerei Deputaților face ca și viteza în această comisie să fie mai ridicată decât cea din Comisia de Învățământ.

La fel ca în cazul Comisiei de Învățământ, cabinetul meu analizează toate inițiativele legislative înscrise pe ordinea de zi și, în fiecare săptămână, aliniem poziția USR PLUS pentru fiecare inițiativă, alături de colegii din comisiile de muncă din ambele camere ale Parlamentului. Odată alinierile strânse, schimbul de idei cu colegii din Executiv și dialogul cu partenerii sociali ne ajută să fim pregătiți de volumul uriaș de inițiative din comisie.

Cea mai intensă dezbatere din Comisia pentru Muncă a fost reprezentată de subiectul educației sexuale. Parlamentul anterior a grefat prevederile prin care educația sexuală se transformă în educație sanitară, care va avea loc doar cu acordul explicit al părinților, schimbând sensul cursurilor și blocând astfel accesul elevilor la ele, printr-un amendament la o inițiativă legislativă care nu avea legătură cu subiectul, ci viza măsuri necesare pentru copiii orfani. Aflată în reexaminare la solicitarea Președintelui, din cauza prevederilor precare pentru educația sanitară și după lungi pregătiri, am propus o serie de amendamente de compromis, care să asigure educație sexuală începând din gimnaziu, în acord cu particularitățile de vârstă ale copiilor. Din păcate, toate amendamentele USR PLUS au fost respinse într-o ședință maraton a comisiei, voturile de respingere aparținând unei ultra-majorități de conjunctură.

Alte subiecte majore la care am contribuit în Comisia pentru Muncă includ:

Asigurarea de coerență în sistemele de compensare a victimelor regimurilor opresive, prin eliminarea unor inechități deja introduse, prevenirea introducerii unor noi inechități și respingerea unor modificări neclare la categoriile de persoane excluse. Am militat și voi milita pentru o abordare integrată, care să privească toate legile care asigură asemenea drepturi și care să conducă la stabilitate legislativă.
Îmbunătățirea cadrului legal privind semnăturile electronice în contractele de muncă, prin susținerea amendamentelor colegilor USR PLUS aduse asupra OUG-ului pe subiect, pentru eliminarea unor pași birocratici nenecesari și costisitori
Susținerea inițiativei USR PLUS privind ziua liberă pentru vaccinare, menită să impulsioneze campania de vaccinare, singura metodă prin care România va ieși din pandemie.
Susținerea inițiativei colegilor din coaliție privind simplificarea și adaptarea legislației la realitatea curentă în ceea ce privește activitatea de telemuncă
La acestea, se adaugă o serie lungă de respingeri pe inițiative legislative ale PSD, care vizează modificări la legea pensiilor sau la legea salarizării personalului public, depuse în ciuda nevoii unei abordări coerente și unitare, în cazul ambelor sisteme.

Dezbateri publice și întâlniri

Dezbaterea publică și consultarea cu partenerii sociali reprezintă cea mai bună metodă prin care să ne asigurăm că legile pe care le inițiem și pe care le discutăm sunt adaptate la nevoile oamenilor și sunt cu adevărat implementabile. Centralizarea de nevoi și de soluții și promovarea acestora în rândul părților interesate este o activitate de bază în cariera parlamentară.
Dezbateri publice și întâlniri
Dezbaterea publică și consultarea cu partenerii sociali reprezintă cea mai bună metodă prin care să ne asigurăm că legile pe care le inițiem și pe care le discutăm sunt adaptate la nevoile oamenilor și sunt cu adevărat implementabile. Centralizarea de nevoi și de soluții și promovarea acestora în rândul părților interesate este o activitate de bază în cariera parlamentară.

De la începutul mandatului, am participat la 17 dezbateri publice pe subiecte care țin de educație sau de protecție socială:

În cadrul dezbaterii Curriculum modern pentru o Românie educată, am semnalat nevoia accelerării procesului de elaborare a planurilor-cadru care detaliază câte ore din fiecare materie vor studia elevii din România și nevoia de a axa rezultatul pe nevoile elevilor și pe profilul dorit al absolventului
Am participat la o serie de 4 dezbateri cu partenerii sociali pentru depolitizarea numirii directorilor școlari și profesionalizarea managementului din sistemul educațional românesc. Un rezultat direct al acestor dezbateri a fost inițiativa de numire a directorilor interimari de către Consiliile de Administrație ale școlilor ca un prim pas spre depolitizare
În cadrul dezbaterii Transparență și integritate în sistemul de învățământ superior, am ridicat nevoia unei abordări holistice a integrității în sistemul de învățământ, prin aplicarea criteriilor inclusiv în selecția de personal și prin abordarea subiectului încă din timpul învățământului preuniversitar, pentru a forma comportamente virtuoase
Pentru aria educației sexuale, după finalizarea parcursului din Senat, am dezbătut cu colegii deputați și reprezentanți ai Executivului și partenerilor sociali importanța rezolvării problemelor reale de graviditate a minorelor prin educație obiectivă, livrată sistematic tuturor elevilor, în funcție de particularitățile de vârstă.
Alte dezbateri pe teme precum sănătatea mentală a copiilor în contextul pandemiei, statutul psihologilor școlari, starea învățământului profesional, digitalizarea educației.
Pe lângă participarea la dezbateri publice, în cele 6 luni de mandat am avut peste 30 de întâlniri directe cu parteneri sociali pe diverse teme, printre care se numără o serie de întâlniri cu directori de școli din județul Brașov pentru aflarea nevoilor de la firul ierbii, dar și varii întâlniri cu ONG-uri și alte părți interesate pe subiecte precum masa caldă în școli, violența sexuală asupra copiilor sau violența în familie.

În activitatea de dialog și reprezentare se adaugă întâlnirile avute cu Executivul la nivel central, cum ar fi cele de la Ministerul Transporturilor, Ministerul Sănătății, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Agenția Națională pentru Protecția Mediului, sau multiplele întâlniri avute la grupurile parlamentare USR PLUS cu miniștrii noștri.

Activitatea continuă a cabinetului parlamentar

Activitatea continuă din plenul Senatului și din cele două comisii din care fac parte și pregătirile cu colegii parlamentari pentru ele ocupă cea mai mare parte a agendei mele și a cabinetului meu, prin nivelul de detaliu în care analizăm inițiativele discutate.
Activitatea continuă a cabinetului parlamentar
Activitatea continuă din plenul Senatului și din cele două comisii din care fac parte și pregătirile cu colegii parlamentari pentru ele ocupă cea mai mare parte a agendei mele și a cabinetului meu, prin nivelul de detaliu în care analizăm inițiativele discutate.

Alături de sesiunile de formare legat de procedură și tehnică legislativă de la începutul mandatului, această activitate continuă a constituit o curbă de învățare puternică pentru domeniile educației și respectiv muncii și protecției sociale. Pe lângă activitatea centrată în jurul întâlnirilor formale ale Senatului, avem un flux continuu de muncă în cabinet, care se desfășoară la București.

De la începutul mandatului, am inițiat sau co-semnat 20 de inițiative legislative, aflate în varii stadii ale procesului legislativ. Le puteți găsi pe toate la acest link, iar dintre ele, cele mai importante au fost:

Inițiativa care va permite construirea Spitalului Regional din Brașov și a infrastructurii spitalicești adiacente într-o formă extinsă. Am demarat discuțiile cu primarul Allen Coliban și parlamentarii USR PLUS de Brașov pentru deblocarea folosirii unui teren, iar faptul că inițiativei s-au alăturat și parlamentarii de Brașov de la celelalte partide a contribuit la adoptarea sa rapidă în ambele camere și trimiterea la promulgare înainte de încheierea primei sesiuni parlamentare
Inițiativa privind numirea directorilor interimari de către Consiliile de Administrație ale școlilor. Am co-semnat această înițiativă a colegilor din USR PLUS, în urma unor ample dezbateri interne și după contribuții aduse pe forma depusă. Faptul că a fost adoptată înainte de încheierea sesiunii legislative e un prim pas către depolitizarea conducerii școlilor, însă cheia rămâne în organizarea rapidă a unor concursuri corecte pentru inspectori generali și directori de școli de către Ministerul Educației;
Pentru educație, am semnat varii alte inițiative ale colegilor din USR PLUS, printre care se numără asigurarea accesului deschis la curțile școlilor, asigurarea accesului gratuit studenților la bibliotecile universitare, finanțarea unităților de învățământ special particular, reducere de TVA și pentru cărțile și manualele electronice și altele;
În domeniul muncii și protecției sociale, printre inițiativele colegilor pe care le-am semnat se numără facilitarea accesului persoanelor cu dizabilități pe plajele Mării Negre, dar am acordat și sprijin pentru ca elevii majori din învățământul special să beneficieze de alocație pe toată perioada studiilor, pentru reducerea birocrației la acordarea alocației de stat pentru copil, pentru simplificarea vizelor pentru nomazii digitali;
Alte inițiative ale colegilor, semnate și asumate de către mine, includ desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989 (adoptată de Senat), sancționarea votului dublu în Parlament, abrogarea pensiilor speciale ale aleșilor locali
O dimensiune importantă a activității parlamentare este reprezentată de exercitarea controlului asupra Guvernului, prin întrebări și interpelări adresate miniștrilor, pentru aflarea de informații sau pentru obținerea unor poziționări pe teme de interes. De la începutul mandatului, am adresat 29 de întrebări și interpelări, pe varii subiecte:

Cele mai multe au fost adresate Ministerului Educației, pentru stadiul diverselor angajamente publice asumate de către Minister, cum ar fi programul pilot remedial Școală după Școală, stadiul planurilor-cadru, finanțarea educației în anul 2022, organizarea concursurilor de inspectori generali, achiziția de echipamente necesare predării online;
Legat de județul Brașov, am depus întrebări cu privire la listele și rapoartele de activitate a serviciilor publice deconcentrate, regiilor autonome și companiilor de stat din Brașov, documentația proiectelor majore de infrastructură rutieră din județ
O serie de interpelări pe alte subiecte, care includ diferențele de raportări de decese de COVID19 pe diferitele platforme, informații despre managementul unităților spitalicești, date despre sistemele de acordare a beneficiilor victimelor și urmașilor regimurilor opresive
Pe lângă comisiile permanente din Senat din care fac parte, sunt membru și în comisii de diplomație parlamentară, care facilitează schimbul de experiență cu alte state, respectiv în Adunarea Parlamentară a Francofoniei, Grupurile parlamentare de prietenie cu Franța, cu India, respectiv Panama. În baza acestor apartenențe, am participat la o serie de întâlniri cu delegația Adunării Parlamentare a Francofoniei.

De la începutul mandatului, am avut peste 20 de apariții la televiziuni naționale, cea mai dezbătută temă la care am contribuit fiind subiectul educației sexuale pentru prevenirea gravidității minorelor și pentru prevenirea problemelor de sănătate în rândul copiilor. Am subliniat, de fiecare dată, nevoia de a avea o abordare obiectivă, centrată în jurul interesului și drepturilor copiilor, și lipsită de lupta ideologică care a dominat subiectul. Alte intervenții s-au concentrat pe probleme curente din politica românească.

Activitatea continuă în județul Brașov

Problemele locale rămân prioritare pentru mine și știu că, prin dialog și reprezentare, pot contribui la îmbunătățirea situației din județ.

Activitatea continuă în județul Brașov

Problemele locale rămân prioritare pentru mine și știu că, prin dialog și reprezentare, pot contribui la îmbunătățirea situației din județ. 

Situația sistemului de educație din Brașov a fost o preocupare de la începutul mandatului, acesta fiind domeniul meu prioritar de acțiune în Parlament: 

  • am avut peste 20 de întâlniri de lucru cu directori de școli din Brașov, Victoria, Făgăraș, Codlea, Râșnov, Rupea, Bunești, Măieruș, Ucea, Săcele sau Bod. Am discutat despre problemele cu care se confruntă educația în județul nostru: abandonul școlar, transportul elevilor, adecvarea finanțării, necesitatea unor programe de tip Școală după Școală și masă caldă în școli. 
  • Am participat la o dezbatere organizată de consilierii județeni Brașov alături de ONG-urile din domeniul educației pe problemele specifice ale județului Brașov din acest domeniu și la întâlniri cu Inspectoratul Școlar Județean Brașov. 

Activitatea de reprezentare a intereselor circumscripției depășește domeniul educației, funcția de parlamentar însemnând asumarea tuturor priorităților locale. Am depus eforturi pe mai multe fronturi: 

  • După discuții aplicate cu primarul Brașovului, am preluat și în Parlament nevoia extinderii infrastructurii spitalicești. Am inițiat, alături de parlamentarii USR PLUS de Brașov, o lege care va permite utilizarea unui teren suplimentar în planurile de construire a infrastructurii spitalicești din județ și, cu sprijinul celorlalți parlamentari de Brașov de la alte partide care s-au alăturat demersurilor, am reușit transmiterea legii la promulgare;
  • Am sprijinit demersurile primarului orașului Victoria de redeschidere a spitalului orășenesc din în localitate, prin facilitarea întâlnirilor la nivel ministerial necesare pentru obținerea tuturor avizelor și a actelor administrative de care depinde acest obiectiv;
  • Legat de infrastructură și de finanțare, am facilitat întâlniri ale primarilor din Victoria și din Făgăraș cu secretari de stat din Ministerul Transporturilor și respectiv din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene – pentru identificarea de oportunități de dezvoltare a infrastructurii locale de transport și a unor proiecte locale benefice pentru comunitate. Am urmărit și promovat dezvoltarea accelerată a secțiunilor din Autostrada Sibiu – Brașov care vor traversa Țara Făgărașului.
  • Pe probleme de mediu, am participat la dezbaterea publică privind ‘Planul județean de gestionare a deșeurilor în județul Brașov (2020-2025)” şi a Raportului de Mediu în judeţul Braşov și am facilitat întâlniri între primarul din Făgăraș și Agenția Națională pentru Protecția Mediului;
  • Am promovat buna guvernare la nivel local, prin schimburile de experiență cu primarii de la Bod, Victoria și Sânpetru pentru dezvoltarea capabilității administrative și prin interpelările axate pe performanța consiliilor de administrație a companiilor de stat din județ. 

La acestea se adaugă diverse alte întâlniri punctuale purtate cu autoritățile locale din Brașov, sau participarea la ședințe ale Consiliului Local Făgăraș.