Educație

  • România are nevoie de un viitor iar viitorul nostru sunt copiii. Educația este prioritatea noastră numărul 1 iar copiii făgărășeni merită o educație aleasă. Unul dintre drepturile fundamentale ale oricărei persoane este dreptul la şanse egale în educaţie, dreptul de a fi susţinut în a-şi valorifica la maximum propriul potenţial.
  • Desi învățământul este gratuit în România, acest lucru este doar scriptic pentru mulți dintre copiii din țara noastră. Lipsa investițiilor în învățământ, lipsa reformelor în educație, schimbările numeroase de legislație și de miniștri ai invațământului, au dus la o calitate slabă a învătământului în Romania. Școli care stau să cadă, lipsa materialelor didactice, profesori puțini si demotivați, sunt o parte din motivele pentru care învătământul din Romania nu are performante bune.
  • Programa încărcata, modul neprietenos în care se desfășoară unele dintre cursurile școlare, sărăcia, lipsa celor necesare pentru a merge la școală sunt alte motive pentru care trebuie făcute reforme în acest domeniu. România merită mai mult, avem nevoie de copii educați, avem nevoie de copii care să își poate construi un viitor.
    Educația este prioritatea noastră numărul 1!

Misiunea noastră e să reconstruim o țară, iar piatra de temelie pe care trebuie să o punem e educația oamenilor din România.
Irineu Darău