Octombrie 2025 – Prezent
Patricia-Alexandra Nae este cercetătoare în științe politice, specialistă în comunicare strategică și lider civic, cu interese de cercetare centrate pe democratizare, autoritarism și partide politice din Europa Centrală și de Est.
În prezent, este doctorandă în cadrul Școlii Doctorale pentru Studii Interdisciplinare a Universității din București, cu un proiect de cercetare care analizează modul în care fundațiile occidentale sprijină reziliența democratică în Europa Centrală și de Est.
A absolvit Central European University, unde a obținut un master în Studii de Naționalism, cu cercetări privind relația dintre naționalism, gen și emoție în partidele de extremă dreaptă. Parcursul său academic este completat de experiență practică în domeniul implicării civice și al leadershipului în sectorul de tineret.
Este Vicepreședintă a European Democracy Youth Network (EDYN) și YouthLead în cadrul Community of Democracies, contribuind la inițiative globale dedicate participării tinerilor și rezilienței democratice. În trecut a deținut roluri de reprezentare și leadership la nivel internațional, fiind Delegat de Tineret al României la Organizația Națiunilor Unite, unde a reprezentat peste cinci milioane de tineri români în cadrul Adunării Generale a ONU. De asemenea, a activat în leadershipul studențesc, fiind Vicepreședintă pentru Relații Externe a Uniunii Studenților din România. Anterior, a lucrat în domeniul implicării civice și al educației pentru democrație în cadrul Open Society University Network, unde a dezvoltat programe de civic engagement în colaborare cu peste 40 de universități din întreaga lume.
