O nouă săptămână, un nou exercițiu de transparență. Vă invit în culise pentru ședința Comisiei pentru Învățământ din Senat, din 11 octombrie. Am dezbătut șase inițiative legislative.
- L591/2022 – Creșterea la 350 a numărului de școli din programul-pilot Masa caldă, cu amendamente USR PLUS de permanentizare etapizată. Aflată pentru deja a treia oară în comisie, inițiativa a primit, în sfârșit, un raport de admitere, cu amendamente admise în Comisiile pentru Învățământ și respectiv Agricultură din Senat. Preșcolarii și elevii nu vor avea masă caldă în patru ani, ci în 13. Programul nu crește anual prin dublare, ci doar cu câte un sfert. Chiar și această mini-reușită chinuită a trecut cu suspans, cu 40% din voturi împotrivă. Nu este ritmul pe care ni l-am fi dorit și nu este ceea ce merită copiii. Este un progres, dar unul minor. Raportul a fost aprobat și în plenul Senatului, miercuri.
- L515/2022 – Acordarea unor bonuri de valoare elevilor din învăţământul preuniversitar în stare de vulnerabilitate materială, pentru control oftalmologic de specialitate şi achiziţionare ochelari de vedere sau alte dispozitive necesare. Inițiativa a primit raport de admitere în unanimitate la Comisia pentru învățământ, comun cu Comisia pentru buget, aprobat și în plenul Senatului, miercuri.
- L416/2022 – Burse de ajutor social și pentru elevii care urmează gratuit cursurile unităţilor şcolare particulare acreditate. Deși inițiativa prevedea inițial și acordarea burselor de studiu, Comisia pentru învățământ a decis doar acordarea burselor de ajutor social. Totodată, a exclus și școlile autorizate, care erau prezente în forma inițială. Toate aceste restrângeri au fost făcute după ce, inițial, majoritatea din Comisia pentru învățământ adoptase un raport de respingere și a fost nevoie de retrimitere de către plen la comisie, pentru un raport suplimentar. Ne-am abținut față de această formă discriminatorie, care nu ține cont de faptul că, indiferent dacă elevii învață în școli autorizate sau acreditate sau dacă plătesc taxe sau nu, pentru acordarea burselor există oricum anumite criterii în care aceștia ar trebui să se încadreze.
- L600/2022 – Inițiativă USR PLUS care permite continuarea activității, după împlinirea vârstei de pensionare, până la 70 de ani, doar pe o funcție de execuție. Propunerea USR PLUS reglementează posibilitatea de prelungire până la 70 ani a activității peste vârsta legală de pensionare, cu aprobarea angajatorului. Cei care optează pentru prelungirea activității, pentru posturile publice, nu pot deține funcții de conducere. Personalul didactic care a împlinit vârsta legală de pensionare nu poate deține o funcție de conducere, îndrumare și control.
- L602/2022 – Interzicerea segregării în învățământ. Inițiativa definește segregarea în învățământ, prin separarea fizică a elevilor, pe baza unei liste de criterii (similare cu criteriile de discriminare). Ministerul Educaţiei ar avea atribuţia de prevenire şi investigaţie preliminară. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării ar avea decizia finală în cazul unei sesizări. Dezbaterea inițiativei a fost amânată.
- L454/2022 – Flexibilizarea accesului din sursă externă la funcțiile militare din MAI. Propunerea reglementează posibilitatea ca, în MAI, ofițerii în activitate să poată proveni și din rândul altor absolvenți. Mai exact, ai programelor de studii universitare de master profesional organizate în scopul formării ofițerilor, la instituțiile de formare profesională care pregătesc personal pentru nevoile instituției. Acestea sunt destinate candidaților care dețin o licență în specializări universitare necesare structurilor instituției. Aceștia ar urma să primească grad de sublocotenent. Votul meu a fost de abținere. Deși se spune că este un deficit de personal care justifică această flexibilizare, nu sunt prezentate date concrete și nu consider că acesta ar trebui să fie modul în care să fie compensat acest deficit. Mai ales având în vedere că, pentru a deveni ofițer, alte persoane trec printr-un parcurs mai greoi.