𝘾𝙪𝙢𝙑𝙤𝙩𝙚𝙯 #𝙚𝙙𝙪𝙘𝙖𝙩̦𝙞𝙚 O nouă săptămână, un nou exercițiu de #transparență. Vă invit în culise pentru ședința Comisiei pentru Învățământ din Senat, din 22 noiembrie. Pe ordinea de zi au fost patru inițiative legislative.
- L654/2022 – Inițiativă AUR pentru finanţarea de la bugetele locale şi de stat a cheltuielilor privind transportul şi cazarea elevilor care participă la concursuri internaţionale. Mai exact, în domeniile ştiinţelor exacte, creativităţii tehnice, creaţiei literare și altele, indiferent de denumirea evenimentului, care se desfăşoară în străinătate, inclusiv participarea la festivităţi de prezentare a proiectelor câştigătoare sau de premiere. Aceasta mai propune asigurarea finanțării şi pentru cel mult două persoane adulte care îi însoţesc pe elevi. Pentru că ideea inițiativei este bună, însă este prea generală și nu ține cont de reglementările actuale în vigoare și nici de faptul că nu orice concurs internațional este și relevant, am votat abținere, iar inițiativa a primit un raport de respingere.
- L711/2022 – Inițiativă AUR din categoria „stat jandarmeresc” – faza pe uniforme școlare obligatorii. Inițiativa obligă la purtarea uniformelor școlare în învățământul preuniversitar. Am votat împotrivă și am argumentat acest vot. Nu cred că uniformizarea este o soluție care să respecte elevii și libertatea lor de a-și exprima propria personalitate. Inițiativa a primit un raport de respingere.
- L263/2021 – Inițiativa în reexaminare dă Academiei Oamenilor de Științe din România dreptul a numi sau da afară membri și de a stabili criterii pentru asta. În schimb, membrii AOȘR devin bugetari – salarizați conform Legii salarizării. Președintele, în cererea de reexaminare, a menționat că legea trebuie să prevadă criterii clare pentru a fi sau a nu membru și că trebuie clarificată salarizarea. Au fost depuse amendamente de către alți parlamentari. Am solicitat amânare, pentru că amendamentele au venit cu mai puțin de 24 de ore înainte de ședința de comisie. Dezbaterea a fost amânată.
- L246/2018 – Inițiativă aflată în reexaminare în urma unei Decizii CCR de neconstituționalitate. La depunere și la trecerea inițială prin Parlament, aceasta avea mai multe prevederi legate de modul de organizare și funcționare a centrelor atestate de formare continuă în limbile minorităților naționale. În plus, propunerea fusese amendată cu prevederi legate de titularizări, după ce a fost adoptată de Parlament, atacată la CCR, declarată parțial neconstituțională și a rămas cu un singur articol adoptat de Camera Deputaților. Pentru unitățile de învățământ cu personalitate juridică care au luat ființă în urma fuziunii, drepturile și obligațiile, inclusiv cele referitoare la autorizațiile de funcționare provizorie/acreditare, se transferă către unitățile/unitatea cu personalitate juridică rezultată. În ședința Comisiei pentru învățământ, dezbaterea a fost amânată.
Rămâneți alături de mine, voi reveni cu noutăți.