Și în această ultimă săptămână din an continui exercițiul de #transparență. În Comisia pentru Muncă, din data de 19 decembrie, am avut 7 puncte pe ordinea de zi. Vi le prezint mai jos, așa cum le-am analizat cu atenție și le-am trecut, ca și până acum, prin filtrul propriu, în beneficiul vostru.
Pe rând, propunerile sunt:
1. L560/2021 – Funcții inventate, sporuri și creșteri salariale pentru unele funcții publice de stat
Inițial, această inițiativă stabilea o modificare doar la legea nr.153/2017, și anume introducerea și asimilarea funcției publice de execuție de coordonator de activitate de la nivelul secretariatelor grupurilor parlamentare și ale cabinetelor membrilor BP cu funcția publică de conducere șef birou, șef oficiu. Ulterior, s-au adus modificări atât la Senat, cât și la Camera Deputaților. Însă, la Cameră, s-au adus multe modificări substanțiale: PSD a depus amendamente ce viza numeroase creșteri salariale și sporuri care care nu au mai fost puse în discuția Senatului. USR a sesizat CCR pentru încălcarea principiului bicameralismului, iar CCR a admis cererea USR și a constatat neconstituționalitatea tuturor prevederilor care au fost aduse la cameră. Pusă din nou pe masă pentru reexaminare, coaliția a redepus o serie de amendamente care au reactivat sporurile de 15% pentru tot personalul din ministere. Mai mult, se urmărește evitarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor publice de stat – se prevede posibilitatea ca detașarea sau transferul personalului să poată fi dispuse de pe funcția publică parlamentară pe o funcție publică generală. Totul trebuia să treacă în aceeași zi și de Comisia de la Cameră. Am votat împotriva funcțiilor inventate și împotriva creșterilor salariale. Totuși, a fost adoptat un raport de admitere.
2. L780/2022 – Crește plafonul veniturilor suplimentare permise pe durata concediului de creștere copil
Următoarea inițiativă urmărește transpunerea Directivei europene 2019/1158/19. Printre cele mai importante măsuri se numără și creșterea plafonul veniturilor suplimentare permise pe durata concediului de creștere copil de la 5 ori cuantumul minim al indemnizaţiei la 8, adică de la 6.570 la 10.511 lei pe an. Chiar dacă nu se știe pe ce date s-a bazat Guvernul când a stabilit acest plafon și nu există vreun studiu de impact, am votat pentru și a fost adoptat un raport de admitere.
3. L781/2022 – Tichete sociale pe suport electronic și pentru anul 2023
Avem pe masă prelungirea acordării tichetelor sociale pe suport electronic și pentru anul 2023 – sprijin material acordat în temeiul OUG nr.63/2022. Am votat pentru sprijinul persoanelor vulnerabile, în contextul creșterii prețurilor la energie, utilități și la bunurile de consum, ce determină în principal o scădere a standardului de viață a populației și în special a puterii de cumpărare. Comisia a adoptat un raport în unanimitate.
4. L782/2022 – Carduri de energie pentru persoane vulnerabile
Următoarea inițiativă vizează un sprijin pentru populația vulnerabilă pentru compensarea prețului la energie, finanțat din fonduri externe nerambursabile – carduri de energie în valoare de 700 de lei. Având în vedere creșterea prețului la energie, care afectează condițiile de trai, se ajunge a se aloca peste 30% din venitul unei persoane pentru achitarea consumului de energie. Astfel, în lipsa unui sprijin acordat, există riscul de sărăcie extremă a persoanelor vulnerabile. Cu toate acestea, inițiativa prezintă niște probleme: este necesară extinderea categoriilor de cheltuieli pentru care se pot oferi cei 1.400 lei și pentru lucrări de creștere a nivelului de eficiență energetică a gospodăriilor sau pentru îmbunătățirea randamentului dotărilor din gospodărie; este neclar cum va funcționa procesul pentru cei care se încălzesc cu lemne – cel mai mare procent de consumatori vulnerabili; nu sunt luați în vedere situația chiriașilor; și sunt discriminați cei care au titulari în contracte membri ai familiei cu venituri mai ridicate sau membri ai familiei decedați, după care nu s-a mai putut face, uneori tot din motive de vulnerabilitate sau excluziune socială, succesiunea. Comisia a adoptat un raport de admitere în unanimitate.
5. L790/2022 – Din nou, despre personalul APIA
PSD vrea să includă personalul contractual al APIA în categoria funcționarilor publici de stat și să ofere, în plus, un spor de salariu de 15% pentru condiții grele și periculoase. Inițiativa a fost reîntoarsă la comisie pentru a discuta amendamentul depus la Comisia pentru agricultură, unde ai fost adăugați și personalul aparatului central al MADR și din cadrul AFIR. Întrucât nu există niciun argument în favoarea acestui spor pentru condiții periculoase sau vătămătoare pentru o categorie de funcționari care lucrează preponderent la birou și doar uneori pe teren, am votat împotrivă. Cu toate acestea, a fost adoptat un raport de admitere.
6. L784/2022 – Ordonanța trenuleț și despre cum se aplică legile
Ordonanța trenuleț prevede numeroase derogări de la mai multe legi. În domeniul muncii, vorbim despre creșterea salariilor personalului bugetar cu 10%, dar fără a se depăși valoarea nominală stabilită pentru 2022 din grila Legii nr.153/2022; pensia socială este stabilită la 1.125 lei; salariul minim în construcții la 4.000 lei, iar punctul de pensie va fi 1785 lei. Am votat împotriva unui astfel mod de legiferare, întrucât vizează multe derogări de la prevederile în vigoare, prorogări ale intrării în vigoare a numeroase acte normative, dezbătute și adoptate, precum și suspendări de aplicare a unor dispoziții legale.
7. L754/2022 – Salarizarea directorului de extensie universitară
Ultima propunere legislativă reglementează salarizarea directorului de extensie universitară, asociind-o cu cea a directorului de departament. Având în vedere că nu se pot asimila cele două funcții din punct de vedere al complexității și deja se ridică unele probleme în practică, am votat abținere. Cu 10 voturi pentru, a fost adoptat un raport de admitere.
Rămâneți alături de mine, voi reveni cu noutăți.