Plenul Senatului – 30.05.2022

#CumVotez #PlenSenat În această săptămână am avut un singur plen dedicat inițiativelor legislative și, cum fac de fiecare dată, vă prezint ce s-a întâmplat. Luni, 30 mai, am avut pe ordinea de zi 9 inițiative legislative din domeniul muncii și protecției sociale și 5 inițiative pe învățământ. Doar prima inițiativă a fost dezbătută și votată, iar pe următoarele patru doar le-am votat, fiind deja dezbătute săptămâna trecută.

1. L287/2022 – ANES trece la Ministerul Familiei

Prima inițiativă avută pe masă transpune parțial Directiva UE/2019/1158 și, totodată, trece Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi din subordinea Ministerului Muncii în cea a Ministerului Familiei. Consider că egalitatea de șanse între femei și bărbați nu are în vedere doar relațiile de familie, ci este un domeniu care privește șansele pe piața forței de muncă și tratamentul la locul de muncă. Tocmai de aceea, această instituție trebuie să rămână în subordinea Ministerului Muncii. Mai mult, transpunerea Directivei UE/2019/1158 vizează reglementarea concediului de îngrijitor în Legea nr.202/2002. Ministerul nu a făcut decât să copieze o definiție, inclusiv cu sintagma „astfel cum este definită în fiecare stat membru”. La plen au fost exprimate 70 de voturi pentru, proiectul de lege fiind adoptat.

2. L241/2022 – Măsuri de suport pentru întreprinderile sociale de inserție

Propunerea vizează înlocuirea măsurilor pentru tinerii cu risc de marginalizare socială cu măsuri pentru persoanele aparținând grupului vulnerabil; definirea angajatorului de inserție ca fiind întreprinderea socială de inserție definită prin Legea Economiei Sociale nr.219/2015; reducerea termenului de la 2 ani la 6 luni pentru interdicția de a primi subvenția de către acei angajatori de inserție care angajează aceleași persoane. Am votat pentru dezvoltarea economiei sociale și inserția în piața muncii a persoanelor vulnerabile. Cu 55 de voturi împotrivă, inițiativa a fost respinsă de Senat.

3. L264/2022 – 100% din salariul mediu la stabilirea punctajelor lunare pentru perioadele în care s-a beneficiat de concediul pentru creșterea copilului

Următoarea inițiativă propune să se utilizeze integral salariul mediu la stabilirea punctajelor lunare pentru perioadele în care s-a beneficiat de indemnizație pentru creșterea copilului, și nu doar 25% din salariul mediu, cât prevede în prezent legea. Am votat abținere, întrucât pe de o parte, o astfel de măsură încurajează natalitatea, pe de altă parte, aceasta creează o inechitate între persoanele care au beneficiat de concediu pentru creșterea copilului. Asta pentru că punctajele se calculează la fel pentru toți beneficiarii, indiferent de cuantumul indemnizației. Cu toate acestea, cu 67 voturi pentru, inițiativa a fost adoptată de Senat.

4. L265/2022 – Subvenții pentru angajatorii care angajează unele categorii de persoane concediate sau șomeri cu vârste între 16-29 ani

Vorbim despre o inițiativă legislativă care propune acordarea unei subvenții de 50% din salariu angajatorilor care încadrează în muncă persoane concediate care au peste 45 ani, persoane concediate de angajatori străini de pe teritoriul altor state sau șomeri cu vârste între 16-29 ani. Am votat pentru respingerea inițiativei pentru că, deși este o măsură de încurajare a ocupării forței de muncă, aceasta creează o situație mai favorabilă categoriilor de persoane vizate față de restul categoriilor de persoane care și-au pierdut locul de muncă din motive neimputabile lor, ceea ce constituie o discriminare. Cu 80 de voturi pentru respingere, proiectul de lege a fost respins.

5. L266/2022 – Kurzarbeit pentru situații de criză

Ultima inițiativă legislativă propune extinderea aplicării mecanismului timpului de muncă redus în situații de criză (Kurzarbeit), altele decât starea de urgență, asediu sau alertă. Am votat pentru flexibilizarea programului de muncă în caz de situații de criză, situații în care statul sprijină atât angajatorul, cât și salariatul. La plen, cu 91 de voturi pentru, raportul de admitere a fost aprobat. Astfel, inițiativa a fost adoptată de Senat.

Rămâneți alături de mine, voi reveni cu noutăți!

Misiunea noastră e să reconstruim o țară, iar piatra de temelie pe care trebuie să o punem e educația oamenilor din România.
Irineu Darău